LOGIN
UTILIZATOR
PAROLA
 
cont nou
am uitat parola
 

Cauta in ofertele agentiilor

Oferte de la agentii

Trimite agentiilor partenere o solicitare de pret si conditii pentru vacanta ta viitoare. Cerere oferta

 
Prețuri afișate în:

coach backpack sale
North Face Realization Jacket
Buy Tiffany Necklaces
UGG Classic Paisley Boots
canada goose shop

Calatoreste.ro

  

  Planificarea Calatoriei
Pașapoarte, vize, vămi
Bagaje
Sanatate
Echipament
  Informatii utile
Fusul orar pe glob
Sfaturi de calatorie
Coduri telefonice
Ambasade si consulate
Mersul trenurilor, bilete avion
Sisteme de masura
Convertor valutar

unde iti poti petrece vacanta?

Cautare avansata
1. croaziera
2. fus orar
3. lacul rosu
4. liban
5. lisabona

Calatoreste.ro / Altfel de vacante / Romantic

Cele mai luxoase destinatii pentru luna de miere











Hotel Ritz - Paris, Franta
Fie ca este vorba de un film ce poarta marca Hollywood-ului sau de viata reala, nu exista un hotel urban mai romantic si luxos decat este The Ritz, din Paris. De la camerele aurite la misterul istoriei ce respira in fiecare coltisor al acestui hotel legendar, The Ritz ofera indragostilor "evadarea" perfecta intr-unul din cele mai romantice orase din lume. Ritz a devenit peste timp sinonim cu notiunile de lux, stil si confort. Serviciile oferite sunt pe cat de exceptionale, pe atat de discrete. Nimic nu este imposibil pentru angajatii acestui hotel, care iti vor aduce chiar si luna de pe cer daca le-o ceri si buzunarul iti permite. Pentru o sedere cu adevarat memorabila, inchiriaza unul din apartamentele Prestige, precum este Duke of Windsor (cca 6.333$ pe noapte).


Insula Great Mercury - Noua Zeelanda
Great Mercury, insula privata de 5.000 de acri, din Noua Zeelanda, se situeaza pe lista destinatiilor preferate de celebritati precum Tom Cruise. Dupa un zbor cu elicopterul de cca 25 de minute, ce este inclus in pret, te asteapta doua vile si un bucatar instruit sa te serveasca oriunde si la orice ora doresti. O noapte de cazare pe aceasta bucata de paradis, pentru maxim 6 persoane, porneste de la 19.395$. Pentru grupuri mai mari de 7 persoane se percepe o taxa aditionala de 895$ de persoana.


Lemuria of Praslin - Anse Kerlan, The Seychelles
Materialele naturale folosite la construirea statiunii Lemuria of Praslin, precum granitul roz sau acoperisurile de paie, au avut ca scop prezervarea mediului salbatic in care aceasta este situata, iar iluminatul a fost atenuat pe alocuri, pentru a nu speria broastele testoase ce vin noaptea sa-si depuna ouale. Oaspetii cazati aici vor aprecia facilitatile oferite gratis, precum accesul la piscina pe 3 nivele ce se termina in ocean, la terenurile de tenis si la posibilitatile de a face windsurfing sau kayak (pentru scuba diving, pescuit la adancime sau mountain biking se percep taxe suplimentare). Pretul porneste de la 1.514$ pe noapte pentru un apartament junior si include micul dejun (sunt acceptate minim 10 zile de cazare in perioada 23 decembrie - 1 iulie).


Las Alamandas - Costalegre de Jalisco, Mexic
Aceasta statiune de 70 de acri se ascunde intr-o oaza privata de 1.500 de acri ce abunda in flora si fauna exotica. In pofida acestui spatiu, Las Alamandas nu gazduieste mai mult de 30 de oaspeti in acelasi timp. 6 vile extrem de viu colorate gazduiesc un total de 14 apartamente, fiecare dintre acestea fiind echipat, pe langa altele, cu o cada mexicana imensa si o terasa privata. Daca veti alege pachetul destinat indragostilor aflati in luna de miere, ce porneste de la 1.920$ pentru 6 nopti de cazare intr-un apartament dominat de splendoarea unei gradini, vi se va oferi si o sticla de sampanie, un masaj cu vedere la ocean si o partida de calarit. Altfel, pretul pentru o camera porneste de la 610$ pe noapte, cu mese incluse (430$ in perioada octombrie - mai).


L Albereta - Franciacorta, Italia
L Albereta, situata la o aruncatura de bat de Verona, locul in care Romeo si Julieta lui Shakespeare s-au intalnit, se ascunde adanc in inima catorva podgorii de vie. Facilitatile pe care le ofera numara, printre altele, o scoala de echitatie , 4 terenuri de golf, o "spa" si o bucatarie italieneasca ce merita gustata. Excursiile zilnice in orasele apropiate sunt disponibile celor care vor sa-si dezmorteasca aripile unite-n sfantul legamant al casatoriei. Pretul perceput pentru o noapte de cazare porneste de la 340$.


Halekulani - Waikiki, Hawaii
Hotelul Halekulani, situat langa plaja Waikiki din Hawaii, a inaugurat recent un apartament de vis, destinat indragostitilor aflati in luna de miere. Niciun detaliu nu a fost lasat la voia intamplarii in acest loc mirific. De la pernele brodate la decoratiunile in argint si cristale, totul a fost ales pe spranceana. Un majordom disponibil 24 de ore pe zi este inclus in suma ce porneste de la 4.000$ pe noapte (385$ pentru o camera standard).


Palazzo Vendramin - Venetia, Italia
Palazzo Vendramin, o resedinta ce dateaza inca din secolul al XV-lea, este parte din Grand Hotel Cipriani din Venetia, Italia. Fiecare hotel este situat pe o insula proprie, vizavi de Piazza San Marco (accesul intre acestea se face prin intermediul vaporaselor). Oaspetii cazati aici pot beneficia de facilitati precum piscina incalzita cu apa sarata, "spa" si baruri. Pretul pe noapte pentru un apartament junior incepe de la 2.578$ si include micul dejun.


The Four Seasons - New York, USA
Cele 2 apartamente prezidentiale de la Four Seasons iti creaza iluzia ca esti stapanul absolut al New York-ului. Conducerea hotelului stie cat de epuizanta poate fi o luna de miere si actioneaza in consecinta, oferind gratuit serviciul de (des)impachetare a bagajelor. Cu semineu, jacuzzi, bar personal si o priveliste de milioane peste Central Park ca dotari standard pentru apartamentele prezidentiale, Four Seasons reuseste sa se ridice la inaltimea celor mai exigente asteptari si sa atinga perfectiunea in materie de calitate a serviciilor oferite pentru suma de 15.000$ pe noapte (495$ pentru camerele standard).


Chateau de la Chevre d Or - Eze, Franta
Chateau de la Chevre d Or, situat in micutul sat cu aer medieval Eze, guverneaza Marea Mediterana de pe inaltimile unei stanci cu lungimea echivalenta in distanta cu cea dintre Monaco si Nice. Piscina imensa, gradinile serpuite, Astrorama (observatorul) si cele 3 restaurante distincte, precum si camerele, reprezinta garantia unei "luni de miere" cu adevarat reusita. Pretul pentru o noapte de cazare in acest hotel porneste de la 450$.


Amanjena - Marrakech, Maroc
Amanjena (paradisul linistitor) este flancata de la intrare cu fantani, palmieri si maslini. Arhitectura, cu peretii de culoarea trandafirilor si edificiile deschise, a fost modelata dupa cea folosita odata in Marrakech. Tariful pe noapte pentru un pavilion cu foisor privat incepe de la 800$ iar cel pentru un pavilion cu piscina privata de la 1.350$, in cazul ambelor variante fiind perceputa si o taxa suplimentara de 20% pentru serviciile oferite.

sursa www.askmen.ro

  Alte articole din Romantic
Valentine's Day
Weekend in Cracovia
Revelion Exotic in Thailanda
Te iubesc... in 7 limbi!
Castele de poveste
Petreceti un week-end la Londra
Creta, paradisul Greciei!
Casa Elena " o casa romantica", Sibiel
Montmartre, Paris
Tahiti
Nessebar
Valetta, capitala Maltei
Cele mai sexi dansuri din lume
Orasele port
Tenerife
Verona.Acasa la Romeo si Julieta.
Val d'Isere
Hallstatt- Austria
Dealul indragostitilor
In Aspen nu va puteti plictisi!
Bora Bora