LOGIN
UTILIZATOR
PAROLA
 
cont nou
am uitat parola
 

Cauta in ofertele agentiilor

Oferte de la agentii

Trimite agentiilor partenere o solicitare de pret si conditii pentru vacanta ta viitoare. Cerere oferta

 
Prețuri afișate în:

coach backpack sale
North Face Realization Jacket
Buy Tiffany Necklaces
UGG Classic Paisley Boots
canada goose shop

Calatoreste.ro

  

  Planificarea Calatoriei
Pașapoarte, vize, vămi
Bagaje
Sanatate
Echipament
  Informatii utile
Fusul orar pe glob
Sfaturi de calatorie
Coduri telefonice
Ambasade si consulate
Mersul trenurilor, bilete avion
Sisteme de masura
Convertor valutar

unde iti poti petrece vacanta?

Cautare avansata
1. 0038
2. croaziera
3. fus orar
4. lacul rosu
5. liban

Calatoreste.ro / Altfel de vacante / Aventura

Titicaca 2006- Seria Stefan Roman


Lago Titicaca- Peru, Bolivia


Participant: Stefan Roman
Perioada: 27 octombrie - 1 noiembrie 2006
Zona: malul de nord al lacului Titicaca
Distanta: 390 km



Proaspat intors dintr-o tura de trei saptamani de bicicleta si trekking prin Bolivia si Chile, doar patru zile am rezistat la munca... dupa care iarasi a venit o zi de sarbatoare (1. noiembrie), ocazie perfecta pentru a-mi lua doua zile libere si de a ma urca din nou pe bicicleta si a pedala prin impresionantele peisaje ale Anzilor. Vroiam sa profit si de saptamana de viza care o mai aveam pentru Bolivia, drept care destinatia de aceasta data a fost lacul sacru al incasilor, Titicaca, cunoscut si ca marea interioara a Americii de Sud, sanul culturii incaice. Legenda Inti spune ca valea era locuita de un popor pasnic, ce nu cunostea moartea, invidia sau ura fiindca era in grija Apu-ilor (zeii muntiilor). Ei adaposteau si Focul Sacru, care ardea in varful muntiilor a caror escaladare era interzisa. Spirite rele au indus insa curiozitatea in locuitorii vai, iar cand acestia s-au apropiat de focul sacru, Apu-i dezlantuiti de furie au trimis mii de pume in calea oameniilor care au fost sfasiati de fiarele andine. Vazand acest carnagiu, Inti, zeul soare, a plans timp de patruzeci de zile inundand astfel valea si formand lacul. Le-a salvat viata doar a doi pamanteni, copiilor săi Manco Capac si Mama Ocllo, care au supravietuit scapand cu o barca de stuf de pe lac. Manco Capac urma apoi sa formeze capitala imperiului incas la Cuzco. Din munti au mai ramas doar niste insule iar pumele au fost transformate in statui de piatra, de unde deriva si numele de Titicaca, in limba aymara significand pume de piatra.

Aflat pe altiplano la granita dintre Peru si Bolivia la o altitudine de 3815 m si cu o suprafata de 8500 km patrati, Titicaca este lacul navigabil cel mai inalt din lume si ofera adapost pentru zeci de specii endemice de flora si fauna. Si pentru locuitorii zonei, lacul flancat de majestoasa Cordillera Real este o sursa importanta de trai – stuful care creste abundent la malul lacului este folosit ca si furaj pentru animale sau pentru constructia de barci simple sau chiar insule. Vestitele insule plutitoare Uros din dreptul orasului Puno sunt construite cu acest stuf. Multe familii isi castiga traiul

zilnic iesind pe lac cu plase de pescuit impletite artizanal pentru a vinde apoi pestii pe pietele locale.

Cinci ore cu autobusul din Arequipa ma aduc la ora unu noaptea la punctul de pornire a turei mele, Juliaca, oras situat in apropierea malului de sud-vest a lacului. Gasesc o camera curata si ieftina intr-un hostal din apropierea pietei unde ma cazez. Dimineata fac cumparaturile – legume, fructe si condimente - si vulcanizez roata din spate. Este o zi de sambata si parasesc rapid orasul aglomerat, zgomotos si murdar. La nici trei km dupa oras ma aflu din nou in linistea altiplano-ului, pedaland pe soseaua spre nord dea lungul careia pasc lame, alpaca, vaci, oi si magari. Familile care au teren sunt pe camp si lucreaza. Dupa Huancane, la 65 de km de Juliaca, coborand o mica panta se deschide orizontul si drumul se apropie de malul lacului. Desi eram obosit dupa cateva ore cu vant din fata, o euforie s-a declansat in mine vazand din nou oglinda infinita a lacului si insulele din larg, scaldate in calda lumina a soarelui la apus. Dupa ce mi-am ridicat cortul pe una din pasunile de pe malul lacului, momentul apusului era perfect. Doar zecile de camioane si autobuse care veneau cu marfa de contrabanda din Bolivia deranjau din cand in cand aceasta liniste. Un ceai cald, niste macaroane cu sos de legume proaspete si cascaval sunt rasplata culinara zilnica, dupa care urmeaza noua pana la zece ore de somn in adapostul cortului. Prima ploaie dupa cinci luni jumate pe care am prins-o in sudul Peru-ului, anunta inceputul sezonului ploios si deci un nou ciclu agricol pentru tarani, care harnici incep sa-si semene campul.

Jardin del Altiplano

Drumul, care dupa Huancane este neasfaltat, paraseste din nou malurile lacului pentru a urca un pas la peste 4100 de metrii altitudine. O lunga coborare ma aduce in mijlocul targului din Moho, micul orasel numit si Jardin del Altiplano (gradina altiplano-ului) datorita padurilor de eucalipt plantate in jurul lui. O manifestatie electorala pentru alegerile locale din luna noiembrie umple toata piata principala, era mare agitatie si inghesuiala, asa ca fac rapid niste poze cu vanzatoarele de legume de pe marginea pietei si ies din oras. Decid sa nu ma indrept direct spre granita cu Bolivia, drum care ar fi fost mai scurt, ci sa fac un mic ocol care din nou ma aduce la lac, in satul Conima. Asta inseamnă din nou o urcare de peste 200 de metrii – insă simpla teorie care o aplic cu succes in momente de frustrare este ca fiecare urcare are si o coborare, asa ca nu-mi mai prea fac griji in astfel de situatii, mai ales ca de obicei privelistea din varful pasului compenseaza fiecare picatura de transpiratie asudata pe urcare. Pe drumul care serpuieste dea lungul malului de abia mai circula masini. In fiecare sat, partidele politice organizeaza mici petreceri cu muzica si multa bere – ceea ce se lasa cu o betie colectiva a barbatiilor din sat, in timp ce femeile continua sa munceasca cu rabdare pe camp.

Ultimul sat peruan pe malul nordic al lacului este Tilali. Dupa doi km urmeaza vama peruana unde se afla doar un post rural al politiei care-mi stampilează pasaportul. Frontiera, la doi km de postul poliției este semnalată de borna nr. 3. Cincisprezece km mai departe în Bolivia se afla satul Puerto Acosta, unde am ajuns abia urmatoarea zi. La fel, un mic post de politie de frontiera se ocupa de controlul persoanelor și-mi ștampilează pașaportul (istorie ce nu se termină aici). Din Puerto Acosta, drumul nu mai are urcari semnificative si continua prin numeroasele sate si

satuce de-a lungul lacului. Dupa ce o ploaie torentiala de o ora m-a obligat sa caut adapost intr-o scoala – ajungand sa fac ora de matematica cu copiii – in urmatorul sat, Escoma, am dat de internet si m-am reconectat pentru putin la viata cotidiana, citind niste ziare si raspunzand la cele cateva mailuri primite – nimic interesant, asa ca inapoi in realitate, un puternic vant de spate ma impingea si mai repede spre est. Ajuns in Carabuco, mare petrecere cu ocazia sarbatorii satului, lume „vesela” pe strazi asa ca din nou dispar rapid si-mi gasesc scurt inainte de apus un loc de cort cu o priveliste ideala spre lac. Ce moment de satisfactie din nou cand sunt in cort – se opreste suieratul vantului, e liniște si cald si surpriza cea mare mai urma sa vina. Ca si in noptile trecute, a inceput sa ploua, dar de data asta parca ma aflam sub un bazin care se golea – si in scurt timp, pe toata panta unde mi-am instalat cortul curgea o panza de 5 cm de apa, inclusiv pe sub cortul meu care s-a transformat in pat de apa. Surpriza placuta a fost ca nu a intrat un strop de apa in cort si totul a ramas uscat – pentru care recomand fiecaruia sa folosesca cu incredere un nylon de protectie sub cort.

Multi oameni ma intreaba daca nu ma plictisesc toata ziua stand pe bicicleta si pedaland, mai ales ca sunt singur... normal ca sunt si momente de plictiseala, cand peisajul este monoton si nu e nimica de vazut sau momente grele cand ploaia si vantul din fata nu se mai opresc – dar de obicei am intotdeauna o activitate „colaterala” – de exemplu asa am timp sa exersez fluieratul unei melodii pana imi iese aproape perfect. Pe langa asta, multa lume ma saluta si ma opreste la o poveste scurta, intreaba curiosi de unde vin si incotro ma duc... si daca chiar fac toata tura cu bicicleta??? Asa trece timpul relativ rapid...
Datorita drumului asfaltat care incepe in Escoma si vantului de pupa, in a patra zi am reusit sa las in urma mea 114 km ajungand seara in San Pedro la stramtoarea Tiquina, care separa lacul Titicaca (lacul mare) de lacul Huińamarca (lacul mic). A fost o zi innorata si abia spre seara s-a aratat Cordillera Real, cu impresionantul Nevado Illampu. Deasemenea, din pasul de dinaintea coborarii spre stramtoare, se pot vedea sase-miarii Huayna Potosi si Illimani, cele doua masive din jurul La Paz-ului acoperite de ghetari.

Ultima noapte din tura am campat pe gazonul terenului de fotbal din stramtoare. O seara cu meritatele paste cu sos de legume, o noapte fara ploaie si o dimineata insorita au fost premiul pentru efortul depus. Cu un mic bac am trecut stramtoarea si am inceput lunga si lina urcare de 30 de km pana la o altitudine de 4200 m, pasul de unde se coboara din nou la nivelul „marii” in Copacabana – orasel de pelerinaj ce adaposteste Fecioara de la Copacabana (Virgen de Copacabana). Este deasemenea portul de unde pleaca barcile spre Isla del Sol si Isla de la Luna, situri rituale considerate leaganul culturii incase. In consecinta, orasul are un caracter turistic, cu o serie de hostaluri, restaurante, agentii de turism si magazine cu suveniruri.

La nici noua km se afla frontiera cu Peru si aici continua istoria din Puerto Acosta. Ajung la biroul de migratie si prezint pasaportul pentru stampila de iesire din Bolivia. Rezulta ca stampila primita la Puerto Acosta nu este valabila, nici cea de iesire din Peru, nefiind din partea Directiei de Migratie. Concluzia desteptilor din vama era ca ma aflu ilegal in Bolivia, plus ca viza e considerata pentru o singura intrare... bla bla bla... eu o tineam cu versiunea mea, din moment ce am stampilele in pasaport, trebuie sa fie valabile, altfel nu le-as fi avut si ca totul era in ordine... ei cu versiunea lor – nu ca n-ar fi avut dreptate, dar ce m-a deranjat a fost atitudinea lor ofensiva. Pana la urma am indreptat discutia spre rezolvarea problemei la fata locului si ne-am inteles la o spaga acceptabila de 50 de soles – ca. 12 EUR, ceea ce in comparatie cu complicatiile unei amenzi de 80 de dolari, confiscarea pasaportului si drumuri la La Paz a fost o solutie convenabila. Pe partea peruana a mers totul snur, iar 20 de minute mai tarziu eram deja in microbusul din Yunguyo spre Puno, de unde seara m-am intors la Arequipa.
Cu toata incurcatura de la finalul turei, totusi au fost cinci zile superbe si 390 de km de pedalat la peste 3800 de metrii altitudine, pe malul unui lac care inca isi mai pastreaza misterul, un loc magic cu peisaje ce-ti ofera momente fascinante si te invita sa ai parte de spiritualitatea specifica zonei.


www.stefanroman.com




  Alte articole din Aventura
Huayana Potosi 2006- Stefan Roman
Lumea de dincolo de prize…
Despre schi si despre nisip
Ciucasul,un munte misterios
Trekking- Stefan Roman in Coropuna 2006
Program individual de rafting
Concurs Mountainboard.ro
Alpinism pe Coasta Dalmata
Tabara de cercetasi pe plaiuri apusene
Saptamana aventurii
Lectii de parapanta
Mountaiboard, un nou sport in Romania
Asigurarea medicala pentru practicantii de sporturi extreme
Canioning in Cheile Nerei
Jamaica- seria Stefan Roman
Trekking-seria Stefan Roman
Prin șapte țări pe două roti- seria Stefan Roman
Transalpin 1997- seria Stefan Roman
Lectii de snowboard
Esti pregatit? Aceasta provocare este pentru tine!
Sporturile extreme