LOGIN
UTILIZATOR
PAROLA
 
cont nou
am uitat parola
 

Cauta in ofertele agentiilor

Oferte de la agentii

Trimite agentiilor partenere o solicitare de pret si conditii pentru vacanta ta viitoare. Cerere oferta

 
Prețuri afișate în:

coach backpack sale
North Face Realization Jacket
Buy Tiffany Necklaces
UGG Classic Paisley Boots
canada goose shop

Calatoreste.ro

  

  Planificarea Calatoriei
Pașapoarte, vize, vămi
Bagaje
Sanatate
Echipament
  Informatii utile
Fusul orar pe glob
Sfaturi de calatorie
Coduri telefonice
Ambasade si consulate
Mersul trenurilor, bilete avion
Sisteme de masura
Convertor valutar

unde iti poti petrece vacanta?

Cautare avansata
1. 0038
2. croaziera
3. fus orar
4. lacul rosu
5. liban

Calatoreste.ro / Altfel de vacante / Aventura

Jamaica- seria Stefan Roman
Participant: Stefan Roman
Perioada: 10 - 24 decembrie 2005
Zona: insula Jamaica
Distanța: 820 km


In Jamaica se vorbește engleză, dar limba uzuală pe stradă și la țară este patois (citit patua), o engleză simplificată gramatical și cu multe cuvinte împrumutate din limbile africane ale sclavilor aduși pentru a lucra pe plantațiile de trestie de zahăr. în consecința și populația este constituită în majoritate de descendenți ai acestora. țara are două milioane jumătate de locuitori ce trăiesc pe o suprafață de două ori mai mare ca și județul Cluj. Climatul este subtropical.


Mâncarea tipică pentru Jamaica este jerk food. La restaurante sau la bucătăriile ambulante de pe stradă dimineața se mănâncă ceva mai ușor, spanac, dovleac și papanaș, peste care se toarnă un sos iute de ardei. La amiază găsești peste tot jerk-chicken, jerk-fish cu rice and beans, adică pui sau peste prăjit/garni cu orez și fasole. Câteodată ți se mai servește și salată, cartofi dulci sau yuca. Porțiile variază între 100 - 250 J$, adică 1,5 - 3 USD. Fructe se găsesc peste tot în abundență, portocale, grapefruit, ananas, banane, papaya și nuci de cocos. Sucuri naturale cu multă gheață poți să găsești la unul dintre vânzătorii ambulanți, care împing pe străzi niște lăzi supradimensionate pe roți și care îți prepară pe loc un suc din sirop de portocale, sorrel sau ginger beer.

L-am găsit și pe Dickbo care vinde biciclete. La prețul pe care-l cere nu merită să închiriez bicicleta. O cumpăr duminică și ne înțelegem ca la întoarcere să mi-o cumpere înapoi la jumătate de preț. Pentru 66 USD este o bicicletă destul de bună, 18 viteze, cadru și roți solide, cauciucuri aproape noi. Doar portbagajul, pe care mai montez doua scânduri ca să-mi țină bine rucsacul este mai șubred. De abia aștept să ies din oraș. Aici lumea este obișnuită cu mulți turiști, majoritatea europeniilor și nord-americanilor ajung aici, fie cu avionul fie cu un vapor de croazieră.

Spre vest deci. și pe contrasens. Nu este pentru prima dată când trebuie să fiu atent la KEEP LEFT, dar trebuie să mă obișnuiesc. Până la Negril, principala locație turistică cu nenumărate resorturi la plajă, traficul este intens. Prima zi ajung la Lucea, un orășel la 50 km de Mobay. Nimic interesant până aici, doar niște baruri "Cold Beer Joint" și parcări cu artizanate. îmi pun cortul în interiorul unui azil pentru bătrâni și nebuni. La ora patru dimineața cineva nu mai poate să doarmă și trage ture într-o veselie în jurul cortului. La trezire am deja mai mulți oaspeți, dar sunt destul de liniștiți. Plec mai departe, vreau în sfârșit să fac baie în mare. După două ore ajung la faimoasa plajă din Negril. Este cea mai mare plajă de nisip fin din Jamaica, 7 km într-un golf cu apă străvezie.

Dar nici aici nu stau mult, vreau să intru în interiorul insulei. Continui drumul spre South Negril Point, vârful cel mai vestic al insulei după care drumul cotește de-a lungul coastei spre est. Aleg o potecă pentru o scurta cu câțiva km drumul spre Little Bay. Trec prin multe sate mici, lumea peste tot mă salută foarte veselă. YEAH MAN. Sau YES MAN. Astea-s saluturile de întâmpinare. La care primești răspuns ALL RIGHT. Dar dacă întrebi HOW ARE YOU? ți se răspunde NOT TOO BAD.

Noaptea asta mi-am găsit un loc mai bun de dormit. Pe o plajă pustie sub niște palmieri, scurt înainte de New Broughton. Mâncarea în seara asta este una extrem de simplă, o conservă de pește cu sos de tomate, 2 căței de usturoi și niște biscuiți. Dar așa este când nu sunt echipat pentru gătit și nu am mult loc la bagaje.

La șase dimineata răsare soarele din spatele munțiilor și încălzește cortul... fac iarăși o baie în toată liniștea. Pe drumul îngust care dă în șoseaua spre Sav la Mar mă depășesc moto-taxiuri care duc copiii la școală. De mai multe ori mă opresc să stau de vorbă cu ei. Contactul se face foarte ușor, sunt curioși să știe până unde mă duc astăzi, mulți mă întreabă dacă am ceva de vânzare în rucsac sau dacă nu le vând bicicleta. Mă simt bine.

în Sav(anna) la Mar cumpăr pedale noi, una era deja ruptă. Beau primul ginger beer cu sorrel, destul de iute dar îmi face bine la gât, parcă am răcit în prima noapte la guesthouse din cauza ventilatorului. E o zi caldă. Pe lângă o plantație de trestie de zahăr ajung la Roaring River, un izbuc cu o culoare impresionantă. Nu stau prea mult aici, tot apar rechini (așa le zic eu localnicilor care se agață de turiști și vor se le fie ghid sau să le vândă ceva) și vreau să ajung în munți. Din Whithorn începe o urcare de 15 km până după Darliston. Fac multe pauze pentru a sta la povești cu cei care stau pe marginea drumului.

Spre surprinderea mea, drumurile din Jamaica sunt cu puține excepții toate asfaltate. Si în interior toate satele sunt legate între ele cu câte un drumuleț. Din păcate nu-s toate semnalizate, așa că la tot pasul trebuie să între încotro să o iau. în Seaford Town mă surprinde prezența multor albi. Este un sat cu mulți descendenți germani veniți aici în urmă cu două secole, care trăiesc din agricultură și duc o viață deloc mai privilegiată decât cea a jamaicanilor negrii. în această zi nu ajung prea departe, fac doar 30 de km. La Croyden in the Mountains, o plantație de ananas și fructe citrice l-am întâlnit pe Mr. Hanna, proprietarul moșiei. Cum m-a văzut că sunt cu bicicleta m-a și întrebat dacă nu doresc să-mi pun cortul undeva pe plantație, scurt după care mi-a oferit casa lui de weekend pentru a mă odihni până următoarea zi.

Fiindcă drumul cel mai scurt spre Ys Falls ar fi fost pe același drum înapoi pe care am venit cu o zi în urmă, am decis sa fac un mic ocol prin Catadupa, după care un drum secundar dă spre Ys. Asta a însemnat ca în loc să cobor 5 km, să urc 8 km pe un drum de pădure, trecând pe lângă casele răsfirate pe toate dealurile din zonă. Cele mai grele momente sunt când încetează orice mișcare a aerului și simt cum încep să se formeze picături de transpirație pe piele. Mi-e sete. La primul magazin într-o colibă de lemn mă așteaptă o sticlă rece ca gheața de Sprite..... și nu mă grăbesc deloc să o golesc. De fapt sunt aceste momente de satisfacție, de bucurie pentru un lucru așa de banal în viața noastră cotidiană care fac din călătoriile cu bicicleta o aventură plină de surprize. și parcă după așa o urcare îmi și merit sucul rece. E important să fim conștienți de ușurința cu care trăim, să vedem că unele lucruri care nouă ni se par firești, în alte locuri sunt un lux... chiar și cei doi litrii de apă dintr-o sticlă de plastic cu care fac un duș complet seara.

Ajung la Ys Falls, o cascadă în mai multe trepte cu bazine naturale în mijlocul unei păduri tropicale. Un peisaj de vis. Dar unele vise se plătesc. Ca și acesta, 600 J$, bani din care trăiesc aici o zi intreagă. Prea scump pentru mine, așă că pedalez mai departe până din nou mi se rupe portbagajul. Mare noroc, se rupe fix în dreptul unui atelier de sudat. în cinci minute s-a și rezolvat problema și deja sunt pe Bamboo Avenue, o portiune de șosea cu copaci de bambus pe margini, care înclinându-se peste șosea formează un fel de tunel în acea secțiune. Decid să iau din nou drumuri secundare și să nu mă indrept direct spre Mandeville. Urmează o urcare din Newton la Maggotty, pe Apple Valey, cunoscută pentru situl de producție a celui mai curat rom jamaican, Appleton Estate Jamaican Rum. Campez în mijlocul unui parc, sub o copertină care mă va apăra de o ploaie torențială de peste două ore. Ies cu un tip de acolo să bem o bere Red Stripe. Cum se apropie sărbătoriile, elevii intră în vacanță și în ultimul weekend se organizează un mare chef la fiecare școală. Puștimea pleacă spre casă și liniștea revine în Maggotty.

Trebuie să mă bronzez puțin. "White boy, come over here!" sau "Whitey...." se aude de mai multe ori pe zi când trec prin sate. Primele ore pedalez fără tricou și fără prea multă cremă protectoare... ceea ce se și răzbună rapid. Dar este o lecție pe care nu o pot învăța. încă o surpriză astăzi. Drumul direct spre Mandeville e închis, varianta ocolitoare urcă pe muntele din fața mea. Kilometrajul înregistrează 22% înclinație pe urcare. La prima bodegă mă opresc și beau un litru da apă rece rece rece.... și mă uit cum joacă bătrânii domino. încă câțiva km de urcare urmează pe o căldură toropitoare. Dar din Ballynure mă răcoresc pe o lungă coborâre înapoi în vale.

Mandeville este probabil orașul jamaican cu climatul cel mai plăcut pentru noi europeni. Se află la o altitudine între 450-700 m, briza marină scade temperatura la un nivel confortabil. înainte de independență și în primii ani al tânărului stat, Mandeville era cunoscut ca și orașul european. Aici aveau reședința cei mai multi ingineri și experți europeni și americani care veneau să lucreze la proiecte de infrastructură în Jamaica. Salonuri de dans și cazinouri erau locurile preferate ale albilor. Luxul și decadența din acea perioadă se mai vede și astăzi prin cartierele de vile de pe dealurile din jurul orașului. Aici am ajuns să dorm în casă lui Barbara, sora lui Olga care este prietena lui Hilda. Da, Hilda este o doamnă deosebită care trăiește în Germania de peste 30 de ani, căsătorită cu un neamț și venită de sărbători acasă. Am cunoscut-o când m-am dus la una din aceste vile să întreb dacă nu-mi pot pune cortul în spatele casei. și așa prin combinații am ajuns si mai sus pe deal la Olga și Barbara.

Sâmbătă. Asta înseamnă că sunt deja de o săptămână în Jamaica. Integrarea mea a avansat. Culoarea se schimbă iar accentul la pronunțarea "Yeah Man" a dispărut. Yeah man yeah, all right. What's up slim? Long ride downhill.....20 de km până înainte de May Pen, aproape la nivelul mării. E plictisitor prin câmpie. Intru în Spanish Town, trec pe lângă clădirile coloniale, cele mai reprezentative clădiri în stil georgian din lumea nouă. Peste o oră sunt deja în periferiile Kingston-ului. Toți cu care am vorbit mă avertizează să am mare grijă aici, they will rob you!! Dar cum se întâmplă de obicei, iarăși am dat de oameni simpatici care m-au ajutat. De data asta m-am cazat în curtea Centrului de Prevenire a Dezastrelor și Intervenție în Caz de Catastrofe. Portarul avea acces la internet, am trimis iarăși mailuri acasă după o săptămână de liniște.

E ziua cea mai liniștită din săptămână pentru a vizita centrul. Nu e piață azi, doar cea din piața centrală unde vânzătorii își expun marfa pe trotuare. Prilej bun pentru a căuta șlapi noi, haiwainele mele dragi din Brazilia au fost ronțăite peste noapte de un câine de pază. Vizitez rapid centrul orașului, pustiu și neatrăgător pentru mine. înainte de ora trei sunt deja ieșit din Kingston, îndreptându-mă spre Morant Bay în estul insulei. Drumul pitoresc de-a lungul coastei abrupte are multe urcușuri și coborâșuri scurte, valurile oceanului sunt mari si se sparg aproape de mal, mirosul de apă sărată se ridică până la stradă. Seara se dă drumul la muzică peste tot, reggae man with all the power, se adună lumea la barbeque și se bea bere rece și rom. E ziua cea mai importantă din săptămână, se doarme până la amiază, iar după trezire începe iarăși chefuitul. Nimeresc la Omar în seara asta, un tânăr informatician care-mi oferă o cameră la el în casă. Stăm la povești până târziu seara.

Cerul senin din această dimineață permite o vizibilitate superbă spre Blue Mountain Peak, cel mai înalt vârf din Jamaica. Seara voi vedea acest vârf din cealaltă parte a insulei, din Port Antonio. înainte de asta însă vin unele din cele mai frumoase locuri din Jamaica. Primul este Devil's Elbow, o vale îngustă cu pădure deasă plină de vegetație unde papagai și maimuțe scot urlete amețitoare. Apoi vine Long Bay Beach, o plajă de nisip la poalele munților cu cocotieri și Blue Lagoon, un golf ascuns cu apă adâncă și clară. Cred că am și cel mai frumos și sigur loc de cort din Port Antonio, la Jamal School în colțul golfului cu privire spre oraș. Familia care administrează mica clădire de scoală mă primește foarte ospitalier. îmi las toate lucrurile acolo și mă duc în oraș să mănânc ceva și să beau o bere bine meritată. La piață găsesc și șlapi noi, deși plătesc 60 J$ în plus față de prețul din Kingston. Măcar au mărimea mea. în seara asta mănânc ceva nou, conch - o tocană de scoici cu ardei iute. Foarte iute, dar delicios.

Baie nu apuc să mai fac până în ultima zi fiindcă nu prea sunt plaje frumoase unde să ma opresc. Ajung după două zile și îmi montez cortul în spatele aeroportului, în comunitatea de pescari White Sands. Lumea din nou mă primește călduros, Tiger, un bătrân pescar și scafandru îmi pune la dispoziție un loc pentru cort. Toată seara stau la povești cu pescarii de acolo, dezbatem toate temele posibile, de la fotbal la politică și contrabandă. Bem bere și ne simțim bine. Dimineața mă duc în oraș cu David să cumpăr niște cd-uri cu reggae și jazz jamaican, apoi mă plimb pe unde încă nu fusesem la început.

Din nou sâmbătă. Ziua de zbor. Dimineața vând bicicleta lui Ruby, o femeie care stă în apropiere și venea dimineața la povești în fața cortului. îmi oferă jumate din prețul cu care o cumpărasem, pentru mine e ok. înainte de plecare un tip auzise că vreau să vând cortul, facem un troc: el îmi dă două figuri sculptate, în schimb primește cortul meu iglu care își făcuse deja datoria. Ultima supă de scoici o mai mănânc în comunitatea, e ajun de crăciun și lumea a început deja să serbeze în fața caselor. Cu greu mă despart de acel loc liniștit care mi-a fost refugiu pentru două zile, ciudat, dar totul mi se pare foarte familiar, simplitatea relațiilor și sinceritatea oamenilor m-au surprins foarte plăcut.

Pilotul a luat o scurtătură și ajungem în nouă ore și jumătate la Duesseldorf. Rail & Fly este o ofertă a LTUR, cu 20 EUR cumpăr un bilet de tren care te duce de la aeroport până acasă sau până în punctul cel mai apropiat de casă, în cazul meu gara din Salzburg. în prima parcare de pe autostradă prind o ocazie până la Sebeș, peste două ore sunt la Cluj.

Ca să închei glorios această mică escapadă, în 60 de ore de când am ieșit din ocean eram deja pe pârtie la Băișoara la primul ski după trei ani și zece luni. Așa da.

www.stefanroman.com




  Alte articole din Aventura
Huayana Potosi 2006- Stefan Roman
Lumea de dincolo de prize…
Despre schi si despre nisip
Ciucasul,un munte misterios
Trekking- Stefan Roman in Coropuna 2006
Program individual de rafting
Concurs Mountainboard.ro
Alpinism pe Coasta Dalmata
Tabara de cercetasi pe plaiuri apusene
Saptamana aventurii
Lectii de parapanta
Mountaiboard, un nou sport in Romania
Asigurarea medicala pentru practicantii de sporturi extreme
Canioning in Cheile Nerei
Titicaca 2006- Seria Stefan Roman
Trekking-seria Stefan Roman
Prin șapte țări pe două roti- seria Stefan Roman
Transalpin 1997- seria Stefan Roman
Lectii de snowboard
Esti pregatit? Aceasta provocare este pentru tine!
Sporturile extreme